ADEVĂRATUL ÎMPĂRAT

ADEVĂRATUL ÎMPĂRAT:

La o margine de lume, într-un timp îndepărtat,
Conducea o mândră ţară un celebru împărat.
El avea câmpii mănoase în a sa împărăţie;
Turme, codri, vii şi aur, şi nespusă bogăţie.
Iar la curtea-mpărătească avea slugi nenumărate,
Care îşi serveau stăpânul orişicând în zi şi noapte.

Dintre slugi, ÎNŢELEPCIUNEA îi era în casă vornic,
Iară POSTUL, de o vreme, îi era un vrednic stolnic.
DRAGOSTEA era, se spune, logofăt cu nume mare,
Iar SMERENIA un comis fără de asemănare.
LENEA îi era postelnic investit ca mare ştab,
Iar pe DREAPTA SOCOTINŢĂ o avea ca pârcălab.
Pe BEŢIE, el, în casă, o avea ca brav paharnic,
Iară sluga LĂCOMIE îi era un sluger harnic.
Pe MÂNIE, împăratul, o avea ca dârz spătar,
Ea fiind o slugă iute şi un paznic de hotar.
MILOSTENIA, se spune, că-i era un bun clucer,
Iar IUBIREA DE ARGINT, un preanobil vistier.
Jitnicer era CREDINŢA, iar pitarul, RUGĂCIUNEA,
Care, zilnic, cu iubire, îi servea pe masă pâinea.
Mai avea pentru slujire şi pe alţii la palat,
Ce-l serveau, după menire, pe vestitul împărat.
Însă dintre slugi, nu toate îl slujeau onest, cinstit;
Unele-i doreau chiar moartea, suveranului vestit.
Între slugi era o gaşcă, un partid cu rele datini,
Chipeşe, dar şi viclene - clica sadicelor patimi.
Alte slugi erau oneste, şi-n slujire tare iuţi,
Ce formau un soi aparte - cinul bravelor virtuţi.
Doar virtuţile, aflat-am, îl iubeau cu-adevărat
Pe distinsul nostru nobil, pe faimosul împărat.
Patimile, însă, zilnic, se zoreau să-l nimicească,
Pentru ca să poată ele, libere, să-mpărăţească.
Curse-i întindeau într-una, făr’ ca el să aibă ştire,
Fiindcă îşi doreau din inimi a monarhului pierire.
Multă vreme, împăratul s-a lăsat înconjurat
De al patimilor tagmă, de al lor făţarnic sfat.
Însă, când a prins de veste de complotul lor viclean,
S-a gândit să îi convoace pe aleşii din divan.
Sfetnic bun, şi devotat, îi era ÎNŢELEPCIUNEA,
Însă nu îi asculta sfatul ei întotdeauna.
Şi, chemând ÎNŢELEPCIUNEA, sfetnicul cel mai discret,
A-ntrebat-o cum să scape de complotul cel şiret.
- Cum să fac, ÎNŢELEPCIUNE, ca să nu îmi pierd coroana?
Ăstor patimi preaviclene, cum să le întind capcana?
Dar aş vrea, îi zise dânsul, fără, însă, a se face
Tulburare în imperiu, ci aş vrea cu multă pace.

Zise-atunci ÎNŢELEPCIUNEA:
- Preamărite împărate,
Patimile preaviclene trebuie urgent legate!
Ca să le omori, stăpâne, nu cred c-ai să poţi vreodată,
Căci se face tulburare în împărăţia toată.
Ai la curte slugi fidele, care îţi doresc de bine;
Apelează, deci, la ele, de vrei să m-asculţi pe mine!
Dacă vrei să scapi cu viaţă, de vrei grabnic ajutor,
Pe aceste rele patimi dă-le, deci, pe mâna lor!
POSTUL e, desigur, unul dintre cei mai bravi ostaşi
Cu acest cucernic stolnic, o să-i birui pe vrăjmaşi.
Tot la fel şi RUGĂCIUNEA, care-i mare dregător,
O să-ţi dea, prealuminate, mult doritul ajutor.
Iar clucerul tău cel harnic, MILOSTENIA, adică,
Multe lanţuri pentru patimi, de la târg o să-ţi aducă.
Cu cei trei, întotdeauna, vei zdrobi orice complot,
Căci a lor triadă poate, ce, ca ele, mii nu pot.
Însă, lângă astea toate, dacă este cu putinţă,
Să îl chemi la tine-dată şi pe sfetnicul VOINŢĂ.

După luni de nevoinţă, ajutat de bravi ostaşi,
Împăratul, anevoie, a scăpat de-ai săi vrăjmaşi.
După ce se isprăviră lupta asta şi furtuna,
Într-o zi de sărbătoare îi şopti ÎNŢELEPCIUNEA:
- Vezi că slugile viclene, patimile, împărate,
Nu sunt moarte, ţine seama, ci acum sunt doar legate.
Şi, oricând, prealuminate, de rup lanţul, pot să plece.
Şi de vor scăpa, fii sigur, te ucid cu sânge rece.
De aceea, se cuvine ca să stai în priveghere
Şi să-i ai pe cei trei sfetnici, zilnic în apropiere.
Numai când domneşti deplin, sigur şi adevărat,
Peste patimi şi virtuţi, doar atunci eşti împărat.

După toate cele spuse, care astăzi le-ai aflat,
Nu ai vrea de azi, creştine, să devii un împărat?

Credinta face totul posibil,dragostea face totul usor