marți, 31 ianuarie 2012

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi:

Pe 30 ianuarie, creștinătatea cinstește pe Sfinții Trei Ierarhi: Sf. Vasile cel Mare (+379), Sf. Grigorie de Nazianz sau Teologul (+389) și Sf. Ioan Hrisostom sau Ioan Gură de Aur (+407).

Contemporani, după cum arată datele trecerii lor întru Domnul, prieteni și colegi de studii, Sfințíi Trei Ierarhi sunt cele trei vârfuri ale Bisericii Ortodoxe, care au întrecut cu înălțimea lor pe mulți și, ca niște apostoli, au strălucit, de îndată, în lume, după acea lungă perioadă cumplită a persecuțiilor care a durat aproape 300 de ani.

Această sărbătoare datează din timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118), când s-a stabilit data de 30 ianuarie ca o cinstire comună a celor trei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, în urma mai multor dispute între diferite comunităţi creştine pe tema care dintre cei trei este mai mare.

Pentru a recunoaşte importanţa operei celor trei mari ierarhi pentru teologia ortodoxă, la Congresul Facultăţilor de Teologie din Atena din anul 1936 s-a hotărât ca ei să devină patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic din întreaga lume. Aceste câteva repere ne arată cât de importanţi sunt pentru creştinii ortodocşi aceşti trei corifei ai primului mileniu creştin patristic. În afară de sărbătoarea din data de 30 ianuarie, pe parcursul lunii prime din anul civil îi avem sărbătoriţi separat, în data de 1 ianuarie pe Sfântul Vasile cel Mare, în data de 25 ianuarie pe Sfântul Grigorie Teologul şi în data de 27 ianuarie pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Când vorbeşte despre Sfinţii Trei Ierarhi, Biserica spune despre ei că Sfântul Vasile cel Mare este mâna care lucrează, Sfântul Grigorie Teologul este mintea care gândeşte, iar Sfântul Ioan Gură de Aur este gura care vorbeşte. Prin aceste trei caracterizări vedem că Biserica în viaţa ei nu îi separă, ci îi gândeşte în comun ca trei lucrări exemplare pentru viaţa Bisericii. Sfântul Vasile cel Mare este modelul de lucrare cu timp şi fără timp în toate domeniile vieţii bisericeşti a omului care şi-a închinat scurta sa viaţă slujirii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Sfântul Grigorie Teologul este modelul contemplării adevărurilor descoperite de Dumnezeu în Sfânta Scriptură şi al cugetării ortodoxe în viaţa Bisericii.

În viaţa Bisericii, pe Sfinţii Trei Ierarhi îi avem prezenţi zilnic, în primul rând prin Sfintele Liturghii, prin tratatele lor de teologie, prin cuvântările lor şi, nu în ultimul rând, prin modelul lor de vieţuire duhovnicească şi de într-ajutorare a celor aflaţi în nevoi.

Și la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, ca în toate școlile teologice, a fost marcat acest moment. Manifestările au început duminică seara, 29 ianuarie, când, în Paraclisul „Sf. Ioan Iacob” s-a oficiat slujba Vecerniei de către un sobor de 15 preoți, conduși de P.C. Pr. Chichioacă Petru Georgel, inspector școlar pentru disciplina Religie la Inspectoratul școlar Botoșani. În încheierea Vecerniei, părintele Inspector a ținut un cuvânt de învățătură în care a prezentat importanța Sfinților Trei Ierarhi pentru școlile teologice.

Luni, 30 noiembrie 2012, tot în Paraclisul Seminarului, s-a oficiat slujba Utreniei, Acatistul și Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, Pr. Șoptică Ciprian a vorbit despre viața și opera Sfinților Trei Ierarhi. La eveniment au participat reprezentanți ai comunității locale, ai unităților de învățământ din municipiu, precum și colaboratori și ostenitori ai Seminarului. În încheiere s-a săvârșit slujba de pomenire pentru ctitorii seminarului dorohoian. (DorohoiNews.ro)

FOTO




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu