vineri, 6 ianuarie 2012

Boboteaza 2012

Boboteaza 2012:

Anul acesta am savarsit pentru prima data slujba Aghiezmei celei Mari la fantana din curtea bisericii noi. Desi nu am mai avut ca inceilalti ani cruce de gheata totusi ne-am bucurat de preznta in numar mare a credinciosilor care au venit pentru a primit apa cea sfintita in ziua Botezului Domnului.

Aghiasma mare este apa sfinţită în ziua de Bobotează (sau în Ajunul Bobotezei). Se sfinţeşte prin puterea Duhului Sfânt invocat de către preoţi, în rugăciune.

Această aghiasmă se poate bea doar în perioada dintre Bobotează şi Odovania Praznicului Bobotezei (ziua Odovaniei este scrisă şi în calendar). În alte zile se poate lua doar după spovedanie şi cu binecuvântarea preotului duhovnic.

Aghiasma mare are putere de a vindeca bolile celor care o iau cu credinţă.
Caci apa aceasta, având într-însa darul şi puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind răni, apărând de rele, de necazuri şi de primejdii.
Efectele Aghiasmei mari asupra credincioşilor care se vor stropi şi vor gusta din ea, le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul rugăciunii de sfinţire, unde preotul se roagă:
Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepartare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”.

FOTO AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu