Furt la biserica românească din Avezzano, chiar în Vinerea mare, înainte de Paşte. Din biserică, în timpul spovedaniei, a dispărut cutia cu moaştele celor doi sfinţi martiri care dau numele bisericii: Epictet şi Astion. Este vorba de cei mai vechi sfinţi martiri de pe teritoriul României.
Era ora 18.30, biserica era aglomerată, iar părintele îi împărtăşea pe oameni, înaintea Paştelui. Cineva a profitat de aglomeraţie pentru a lua din cutia mare de aur cutia mai mică de argint care adăpostea relicvele sfinţilor.
"E posibil ca din prea multă credință, cineva să fure sfintele moaște"
Românii din Italia sunt rugați de preotul paroh, Daniel Mititelu, să dea o mână de ajutor în găsirea făptașilor. ”Dacă s-ar înapoia moaștele, acest loc poate redeveni un adevărat loc de pelerinaj pentru credincioșii ortodocși”Parohia Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion de la Avezzano a fost înfiinţată în anul 2007 iar moaştele sfinte au fost aduse în 2011.
”Prin bunăvoinţa Episcopului Visarion din Tulcea şi cu binecuvântarea Episcopului Siluan am reuşit să aducem în sfânta noastră biserică părticele din moaştele celor doi sfinţi.
Pentru toată lumea creştinismului ortodox aceşti doi sfinţi sunt cunoscuţi ca cei mai vechi de pe teritoriul ţării. Un motiv de mândrie în
Citeşte mai mult...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu