Acest eveniment reuneşte în perioada 9-22 iulie 2012 tineri din toată ţara, elevi şi studenţi, dornici de a fi de un real folos centrului ProVita Valea Plopului. Activitatea voluntarilor este constituită din evenimente cu caracter spiritual, cultural şi gospodăresc, ce au un rol formativ pentru participanţi, dintre care menţionăm: participarea zilnică la rugăciunea de dimineaţă şi de seară, precum şi la Sfânta Liturghie din duminici şi sărbători, activităţi educative pentru copiii din centru şi o serie de alte activităţi gospodăreşti în beneficiul asociaţiei ProVita.
În anul 2011, în timpul celor două săptămâni ale taberei au luat parte la activităţi 150 de voluntari care au avut ocazia de a sprijini centrul ProVita prin tot ceea ce au făcut.
Asociaţia ProVita este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit cu sediul în Vălenii de Munte, judeţul Prahova, înfiinţată în anul 1994 de către părintele Nicolae Tănase.
Obiectivele principale ale asociaţiei sunt: derularea de programe de asistenţă socială adresate copiilor abandonaţi şi tinerelor mame singure în sistem de plasament, recuperarea fizică, psihică şi morală şi reintegrarea copiilor abandonaţi, lupta împotriva avortului în conformitate cu principiile creştin-ortodoxe.
Menţionăm că tabăra este gratuită (cu exepţia drumului dus – întors) pentru voluntarii participanţi şi de asemenea vă invităm să vă alăturaţi în acestă tabară dragi studenţi şi elevi. Înscrierile se fac la sediul nostru din strada Memorandului, nr. 32 cămin nr. 8, parter. Tot acolo veţi afla detaliile cu privire la ziua plecării şi locaţia exactă a taberei. Vă aşteptăm.
Toate acestea au nevoie de un real sprijin material şi moral, vă suntem recunoscători tuturor acelora dintre dumneavoastră care binevoiţi să ne sprijiniţi în acest demers.
Participarea e GRATUITA, implica doar costurile de transport!
Limita de varsta pentru inscrieri este 30 ani.
Inscrieri la: Tel: 0742 032 624
E-mail: ascor_bv@yahoo.com
Mai multe despre Valea Plopului…
Valea Plopului a devenit timp de doua saptamani locul in care zambetele inocente ale copiilor s-au imbinat perfect cu entuziasmul si cheful de munca al voluntarilor.Totul a inceput intr-o simpla zi de luni cand cu mic cu mare, tineri din intreaga tara s-au adunat pentru a lua parte la tabara nationala de voluntariat de la Valea Plopului organizata de ASCOR Brasov & Timisoara.
Dimineata incepe cu o ora de rugaciune, iar cu exceptia orelor de masa ziua este plina de ateliere de lucru si diverse activitati ce vizeaza in special copiii si amenajarea intregii zone ce cuprinde locuintele in curs de contructie. Dupa rugaciune, voluntarii se strang in sala de mese unde li se serveste micul dejun, iar la final se aunta activitatile din ziua respectiva. Energia nestavilita a tinerilor este canalizata catre activitati in care fiecaruia ii revine datoria sa se implice activ. Astfel, nimeni nu se plictiseste, fiecare este bun la ceva.
Fetelor le revine sarcina de a se ocupa de activitatile ce vizeaza in special copiii si gospodaria. Jocuri si concursuri inedite, desene, teme de vacanta sunt doar cateva dintre activitatile ce-i includ pe copii. Pe langa activitatile tipice unei tabere, respectiv culturale si educative pentru copii, baietilor le revine sarcina construirii, amenajarii si modernizarii zonei de locuit.
Sfarsitul unei zile de munca si voie buna din tabara voluntarilor de la Valea Plopului aduce cu ea cina, rugaciunea de seara si slujba vecerniei unde fiecare multumeste lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit pe parcursul zilei. Dupa slujba totul se incheie cu un frumos si calduros foc de tabara inconjurat de tinerii care nu ezita sa-si etaleze calitatile vocale si instrumentale.
Tabara de voluntariat de la Valea Plopului le-a oferit astfel celor peste 100 de tineri posibilitatea de a descoperi o alternativa la activitatile obisnuite, cotidiene, de a lega frumoase prietenii, de a se bucura de momente deosebite alaturi de ceilalti voluntari, de a fi impreuna pentru copiii de la Valea Plopului.
Mai jos puteti viziona un montaj cu poze din aceeasi tabara organizata in 2011:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu