sâmbătă, 22 noiembrie 2014

 








În perioada 17 noiembrie – 21 noiembrie 2014 şi la Şcoala Gimnazială Nr.11 Botoşani s-a  organizat  campania socială de sprijinire a copiilor şi familiilor aflate în dificultate ”Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”.
Cu dăruire şi bunăvoinţa de a face o faptă bună, fiecare clasă a susţinut financiar activitatea care s-a desfăşurat pe parcursul întregii săptămâni.
Alături de dascălii lor, elevii noştri s-au mobilizat  şi au colectat 1200 de lei precum şi produse (legume,fructe şi produse alimentare vegetale) în valoare de 300 de lei.
Joi, la ora prânzului, pe o vreme nu prea frumoasă, împreună cu patru cadre didactice şi un părinte, un grup de membri  din Consiliul elevilor s-a deplasat în Piaţa Centrală a oraşului de unde a achiziţonat legumele şi fructele ce urmau să fie donate
Au cumpărat fasole, morcov, ţelină, ceapă, păstârnac, pătrunjel, orez, paste făinoase, ulei, pastă de tomate, mandarine , în valoare de 724 lei, pe care le-au donat Cantinei de la Biserica Sf. Ilie din vecinătatea şcolii.
Celelalte produse achziţionate urmează a fi dăruite mâine, de praznicul “ntrării Maicii Domnului în biserică”, la trei familii aflate în dificultate:  o familie din Roşiori, com. Răchiţi şi două familii identificate de părintele Ştefan Grădinaru de la Biserica “Drept credinciosul Ştefan cel Mare şi Sfânt”, - partenerul şcolii noastre în proiectul filantropic “Bucuria de a dărui”.

Cu toate condiţiile neprielnice ale vremii, copiii au fost tot timpul veseli şi au ales legume şi fructe frumoase, neezitând să negocieze cu comercianţii din piaţă, dorind astfel să folosească foarte bine şi ultimul bănuţ adunat de ei.
Prof. Rozalia Groza

duminică, 9 noiembrie 2014

Sfantul Ierarh Nectarie, cinstit de botosaneni la Biserica din curtea Spitalului de Copii : eBotosani.net

Sfantul Ierarh Nectarie, cinstit de botosaneni la Biserica din curtea Spitalului de Copii : eBotosani.net: "Sarbatoarea hramului a debutat, sambata seara, cu Slujba Vecerniei unita cu Litia, oficiata de un sobor de preoti, condus de Pr. Protopop Lucian Leonte. Tot aseara, au fost scoase din biserica sfintele moaste ale Sfantului Ierarh Nectarie, iar dupa procesiune, au fost asezate, spre inchinare, pe un podium special amenajat in fata lacasului de cult."



'via Blog this'
"La mulţi ani,Mihaela / Gabriela!"

Elevi de la Școala Gimnazială  nr. 11 Botoșani în vizită la Centrul de plasament Prietenia

Ieri, 8 noiembrie, de Sf. Mihail și Gavril, un grup de eleve de la Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani, însoțite de profesoare, a venit în vizită la colegele lor de la Centrul de plasament Prietenia Botoșani. Scopul vizitei – să se bucure împreună cu   fetele care  își sărbătoreau onomastica, adică acelea care poartă numele de Mihaela și Grbriela. Despre desfășurarea evenimentului relatează inițiatoarea sa, d-na prof. Rozalia Groza:

- După ce am făcut cunoştinţă cu cele 5 fete care îşi sărbătoreau onomastica s-a format o echipa din 6 voluntare (2 eleve de la centru si 4 eleve de la Şcoala 11) pentru a pregăti un tort. Restul elevelor, atât din centru cât si de la şcoala noastră, au socializat, prin mai multe jocuri, coordonate fiind de d-ra prof. de sport, Carmen Socianu.
Când prăjitura a fost gata, în uralele și aplauzele tuturor celor prezenţi, am cântat cu toții Mulți ani trăiască fetelor ce se numeau Mihaela sau Gabriela. Atmosfera a fost una destinsă, de sărbătoare si bucurie. Sărbătoritele au primit  daruri din partea elevelor de la Şcoala 11.După ce toate fetele s-au delectat din tort si băuturile răcoritoare, cele din centru au primit în dar dulciuri si fructe aduse aici de d-nele profesoare Paraschiva Chiriac, Gabriela Popovici, Violeta Teslic, Camelia Gavril, Florica Rotariu, Carmen Socianu si Rozalia Groza.

În final, fetele din centru, (41 la număr), i-au invitat pe musafiri să le viziteze dormitoarele și atelierul de pictură. La despărţire am primit invitaţia să mai venim și am promis că ne vom mai întoarce. Activitatea, pe care o considerăm o reușită, s-a numit "La mulţi ani,Mihaela / Gabriela!" și face parte dintr-un mai mare proiect ce se va derula pe tot parcursul anului, intitulat "BUCURIA DE A DARUI".La activitate au participat cu multă bucurie  eleve din clasele a VIII-a  A+B si a  III-a  A.